Campul de Lupisori 2019

Pentru că în fiecare an cercetaşii din Centrul Local „Radu de la Afumaţi” Râmnicu Vâlcea au avut parte de câte o premieră, în 2019 premiera s-a numit Campul de Lupişori. Evenimentul a avut loc anul acesta în zona Priba din apropierea Râmnicului, iar dacă acum doar câţiva lupişori s-au încumetat să participe, ne dorim să devină o activitate permanentă în cadrul Centrului Local şi de la an la an numărul participanţilor să crească.

Ne-am întâlnit sâmbătă cu micii cercetaşii şi părinţii acestora în parcarea de lângă Catedrala Ostroveni şi ne-am deplasat la livada colegului nostru Claudiu Braviceanu, căruia îi mulţumim şi pe această cale pentru ospitalitate.

Aici, după ce părinţii au plecat, am învăţat cum se montează corturile, apoi a avut loc o scurtă ceremonie de deschidere şi am plecat într-o drumeţie pe care a trebuit să o scurtăm din cauza condiţiilor meteo.

Nu am scăpat de ploaie, aşa că jocurile s-au mutat în cabană. După o oră, vremea a ţinut din nou cu noi, aşa că am ieşit afară, unde ne-am jucat, iar seara am luat cina şi am avut parte de un mic foc de tabără, după care s-a dat stingerea.

Dimineaţa, lupişorii au avut parte de o trezire dată cu portavocea, apoi au trecut la înviorare şi la micul dejun. După ce fiecare şi-a spălat tacâmurile şi şi-a pregătit bagajul, la ora 10 a avut loc ceremonia de închidere, la care fiecare lupişor a primit câte o diplomă de participare.

Când au venit părinţii, fiecare lupişor a povestit peripeţiile de care a avut parte şi toţi au fost de acord ca sunt GATA ORICÂND pentru a participa la un nou camp.

Galerie foto:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *