Așa cum îi stă bine unui centru local care se respectă, cercetașii din CL Radu de la Afumați, au organizat luni, 18 decembrie, la cinematograful Geo Saizescu spectacolul de Crăciun intitulat ,, Cercetașii și prietenii lor. Concertul a fost deschis de reputatul interpret de muzică populară Alin Pavelescu, însoțit de ansamblul Rapsozii Oltului. A urmat apoi corul Dulcissime, corul de cercetași al centrului local. Spectacolul a fost încheiat de Tiberiu Ninciulescu și un grup de copii, pe care dumnealui îi pregătește.
Moș Crăciun nu s-a lăsat nici el prea mult așteptat. În strigătele de bucurie ale cercetașilor din sală, el a sosit încărcat de daruri pentru toți cei prezenți, având pentru fiecare copil și adult nu numai un cadou, ci și un sfat sau o vorbă bună.
Mulțumim celor care ne-au sprijinit în realizarea acestui eveniment, celor care au făcut posibilă o seară reușită.
Până la o nouă întâlnire, Gata oricând!
Galerie foto:
















