Hike Ramnicu Valcea – Malul Alb

Malul albÎn data de 18 octombrie 2015, cercetaşii din cadrul Grupului de Iniţiativă „Radu de la Afumaţi“ Râmnicu Vâlcea au luat la pas traseul Parcare Family Center – Cartier Goranu – Feţeni – Malul Alb.
Traseul, deşi unul uşor, a fost îngreunat de condiţiile meteo, terenul fiind umed, cu această ocazie copiii învăţând să coboare sprijiniţi de frânghie.
După sosire la Malul Alb, copiii au avut parte de o lecţie legată de orientarea turistică folosind busola şi indicaţiile naturii.
După parcurgerea unui mic traseu prin pădure, au fost prezentate moduri de aprindere a unui foc, precum şi obligaţiile legate de aprinderea, ţinerea permanentă sub observaţie şi stingerea focului.
După o mică pauză s-a trecut la jocuri şi concursuri.
Întoarcerea s-a făcut pe acelaşi traseu, copiii fiind încântaţi de această acţiune şi aşteptând cu nerăbdare pe următoarea.

Gata oricând!