
Chiar dacă prognoza meteo era una pesimistă, cercetaşii din G.I. Radu de la Afumaţi Rm. Vâlcea s-au înarmat cu optimism şi voie bună şi au purces la drum, spre mijlocul naturii.
Astfel, cu un tren de dimineaţă am plecat spre Păuşa, primul nostru obiectiv. De aici, prin staţiunea Căciulata – Cozia am mers la Mănăstirea Turnu, pentru un moment spiritual. Încărcaţi cu har sfânt ne-am îndreptat spre următorul obiectiv: Castrul Roman Arutela. Aici, timp de două ore, am îmbinat utilul cu plăcutul, atelierele educative cu distracţia. Şi dacă tot vorbim de ateliere, trebuie să le şi precizăm:
- atelier de noduri, la care cercetaşii au învăţat nodul cabestan, ţinut de lidera Dana Popa;
- atelier de floră şi faună, unde au aflat informaţii despre flora şi fauna protejată şi neprotejată din Parcul Naţional Cozia, ţinut de lidera Ştefania Năstăsoiu;
- atelier de marcaje turistice, unde cercetaşii s-au familiarizat cu tipurile de marcaje folosite pentru traseele montane, ţinut de liderul Neluş Năstăsoiu;
- atelier de meteorologie, la care cercetaşii au aflat mai multe despre geografia locului în care ne aflam, despre semnele de vreme rea şi despre regulile ce trebuie respectate pe timp de furtună, ţinut de liderii Alina Matei şi Ovidiu Popa.
Atelierul cel mai apreciat a fost însă cel de dans popular. Cercetaşii, cu mic cu mare au învăţat paşii de horă şi sârbă, iar apoi i-au transpus în practică, răsunând pajiştea de chiotele celor prinşi în joc. Pentru acest atelier trebuie să-i mulţumim lui Nicu Brozbă, care ne-a asigurat muzica şi a întreţinut atmosfera.
Cu un tren de după-amiază ne-am întors la Rm. Vâlcea, unde ne-a aşteptat cea pe care am păcălit-o toată ziua: PLOAIA.
Chiar dacă au fost puţin udaţi toţi cercetaşii s-au arătat încântaţi de activitate, declarându-se „Gata oricând!” pentru o nouă ieşire în natură.
Album foto:



















